Această abordare permite ca website-ul dumneavoastră să fie accesat de pe iPad, Blackberry, Kindle, netbook, iPhone şi aşa mai departe. Odată adoptat acest concept, site-ul ar trebui să recunoască tipul dispozitivului pe care este afişat şi să răspundă automat la preferinţele utilizatorului. Astfel, nu ar mai fi nevoie de mai multe versiuni ale site-ului pentru fiecare gadget de pe care îl accesam.
Website-urile responsive
raspund la mediul lor
Cu ceva timp în urmă, înainte ca acest concept să devină popular, cele mai multe dintre site-uri aveau la bază griduri fixe şi funcţionau bine în acest mod, dat fiind că majoritatea calculatoarelor aveau aproximativ aceeaşi rezoluţie. În prezent, gridurile fixe nu mai reprezintă cea mai optimă variantă, luând în considerare toate rezoluţiile existente.
Sistemul flexibil de griduri se bazează pe calculul proporţiilor şi se asigură că toate elementele din layout sunt redimensionate unul faţă de celălalt. Nu se mai măsoară dimensiunile în pixeli, ci în unităţi relative şi procente.